Trupele iraniene sunt pregătite să ajute atât Irakul, cât și Siria, în lupta lor împotriva militanților Statului Islamic (SI), a declarat președintele. Teheranul nu vizează militar alte țări, a insistat el.
Discursul susținut de către Rohani cu ocazia paradei anuale militare, la Teheran, a fost transmis în direct de televiziunea de stat. Parada a marcat 35 de ani de la ruinătorul Război de opt ani dintre Iran și Irak.
El a avertizat că, dacă „teroriștii încep să se extindă în regiune, singura speranță va fi armata Iranului și Gardienii Revoluției”.
Națiunile din Orientul Mijlociu ar trebui să nu-și pună speranțe prea mari în „puterile occidentale ca apărători ai lor”, a îndemnat el.
Iranul a trimis deja consilieri militari atât în Irak, cât și în Siria, pentru a ajuta în lupta împotriva Statului Islamic.
De asemenea, Rohani a oferit în mod voalat sprijinul Iranului Arabiei Saudite sunnite și rivale, fără să numească regatul, potrivit AP. Saudiții efectuează începând din martie atacuri aeriene în Yemen împotriva șiiților susținuți de către iranieni. Avansarea rebelilor huthi l-a obligat pe președintele recunoscut yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi să se exileze în Arabia Saudită.
Declarația lui Rohani poate fi intrerpretată drept o mână întinsă regatului după acordul istoric din iulie cu privire la contestatul program nuclear iranian.
La parada de marți, Iranul și-a etalat rachetele de tip sol-sol – inclusiv cea de tip Sejjil care funcționează cu combustibil solid și cea de tip Ghadr care funcționează cu combustibil lichid, amândouă cu o rază de acțiune de aproximativ 2.000 de kilometri. La eveniment au defilat, de asemenea, sisteme antirachetă sol-aer de fabricație rusă de tip S-200 și Tor-M1, destinate depistării, țintirii și distrugerii aeronavelor și rachetelor de croazieră.